De la formarea Pământului acum aproximativ 4,6 miliarde de ani, acesta s-a răcit din ce în ce mai mult, iar rocile s-au solidificat, însă doar la suprafaţă. În interior se află cantităţi imense de roci topite – magma. Prin cei în jur de 600 de vulcani activi, magma ajunge din când în când la suprafaţa Pământului sub forma de lavă incandescentă. De ce nu rămâne însă magma pur şi simplu în interiorul Pământului? Aproape toţi vulcanii se află de-a lungul marginilor plăcilor continentale şi oceanice. Plăcile solide plutesc deasupra rocilor fluide din interiorul Pământului şi se pot deplasa una faţă de cealaltă. Atunci când o placă tectonică ajunge sub o alta, se degajă cantităţi imense de energie, iar rocile plăcii apăsate în jos se topesc în interiorul Pământului şi, ca urmare, se formează noi cantităţi de magmă. Aceste roci topite pline de gaze se comprimă din ce în ce mai mult până când presiunea creşte la un moment dat într-atât încât nu mai există decât o singură soluţie: să-şi croiască drum spre suprafaţă. Magma este împinsă deci în sus.O altă sursă mult mai rară pentru formarea vulcanilor o reprezintă aşa-numitele Hot Spots, adică pete fierbinţi. În centrul unei plăci aparent stabile, rocile de sub ea devin extrem de active şi, prin urmare, îşi caută un drum spre suprafaţă în formă de tub.
Insulele Hawaii sunt un exemplu impresionant pentru un asemenea Hot Spot: originea tuturor insulelor arhipelagului o constituie de fapt un singur vulcan. Deoarece placa Oceanului Indian se deplasează de-a lungul a milioane de ani deasupra acestui Hot Spot, magma caută noi şi noi căi pentru a ieşi la suprafaţă. Rezultatul este însuşirea insulelor arhipelagului asemănătoare unui colier de perle. Şi atât timp cât Hot Spot-ul va mai avea suficientă magmă, se vor forma alţi vulcani sau vor apărea chiar insule noi.
Cât de periculoşi sunt supervulcanii?
Supervulcanii scot de până la 100 de ori mai multă magmă din adâncuri decât vulcanii activi normali. Pustiesc regiuni întinse ale Pământului şi schimbă clima pentru decenii întregi. Pe deasupra, supervulcanii mai sunt şi perfizi, deoarece prezenţa lor nu poate fi remarcată de la suprafaţă din cauza faptului că vârfurile lor nu au conurile specifice celorlalţi vulcani. După o erupţie, scoarţa terestră se prăbuşeşte pur şi simplu.Omenirea a trăit până acum două erupţii ale unor supervulcani. Acum 26.500 de ani vulcanul Taupo a explodat în Noua Zeelandă, iar erupţia vulcanului Toba din Sumatra de acum aproximativ 74.000 de ani a întunecat cerul timp de şase ani. Clima s-a răcit şi analizele genetice au scos la iveală faptul că numai 5.000 până la 10.000 de oameni au supravieţuit catastrofei.
Şi în zilele noastre mai există sub scoarţă câţiva supervulcani în adormire şi geologii nu exclud posibilitatea ca aceştia să devină subit activi şi să erupă într-o bună zi. Depozitul gigantic de magmă care se află sub Parcul Naţional Yellowstone din Statele Unite ale Americii are o lungime de 60 km, o lăţime de 40 km şi o înălţime de 10 km. Volumul total de rocă topită este de 24.000 de km³. Experţii sunt chiar de părere că o erupţie ar fi iminentă. Iar conform unor studii efectuate de experţi geologi din Marea Britanie, şi în Europa există doi supervulcani gata să erupă în orice clipă. Aceştia s-ar afla sub câmpiile situate în jurul oraşului Napoli şi în spaţiul răsăritean al Mării Mediterane, în apropiere de Insula Kos.
Pentru o avertizare eficientă din vreme, cercetătorii propun un sistem internaţional de supraveghere care să cuprindă un mare număr de senzori.
Pot fi prevăzute erupţiile vulcanice?
Fiecare vulcan în parte are particularităţile sale şi este imprevizibil. Momentul exact al unei erupţii nu poate fi determinat nici în zilele noastre. Însă geologii pot evalua din ce în ce mai bine riscul unei posibile erupţii. Mai întâi este studiată istoria erupţiilor vulcanului respectiv, deoarece vulcanii erup la intervale de timp mai mult sau mai puţin regulate.În afară de aceasta, senzorii amplasaţi în jurul vulcanului consemnează şi analizează cutremurele mici din care pot calcula probabilitatea unei erupţii iminente. Iar detectorii amplasaţi pe versanţii vulcanului măsoară din acelşi motiv compoziţia gazelor eliberate prin crăpăturile dintre roci. Astfel, în Europa, vulcanul Etna este monitorizat în permanenţă.
Cu toate acestea, predicţiile exacte sunt încă de domeniul viitorului. Din fericire, degajarea sporită de fum poate constitui un indiciu important pentru iminenţa unei erupţii. Oamenii au astfel posibilitatea să părăsească zonele periclitate la timp.
De ce sunt fertile regiunile vulcanile?
Este adevărat că peisajul de după o erupţie vulcanică este pârjolit şi pare ostil vieţii. În acele locuri se vor naşte noi forme de viaţă, pe un pământ foarte fertil.Nu trebuie uitat faptul că cenuşa aruncată de vulcan conţine numeroase substanţe nutritive pentru plante, iar lava este bogată în fosfor, potasiu şi calciu. În afară de aceasta, cenuşa vulcanică înmagazinează eficient apa şi o transferă solului pe care s-a depus.
Pe versanţii vulcanului Etna, din Sicilia, cresc spre exemplu lămâi, portocali, viţă-de-vie, măslini şi smochini, iar la altitudinea de 1000 m se cultivă grâu, cireşi şi meri.
Care sunt oraşele cele mai ameninţate de vulcani?
Oamenii de ştiinţă şi urbaniştii studiază cu atenţie cei mai periculoşi vulcani de pe Pământ în încercarea de a înţelege modul în care se comportă şi cu scopul de a îmbunătăţi şansele de supravieţuire a oamenilor care trăiesc în oraşele şi satele din jurul lor, sau pentru protejarea recoltelor de pe versanţi.
Rezultatul acestor cercetări este pregătirea unor planuri de evacuare. Vulcanii intraţi în vizor sunt aceia cunoscuţi pentru efectele distructive ale erupţiilor din trecut.
Cele mai ameninţate oraşe sunt Napoli, construit în jurul Vezuviului, Seattle, care este ameninţat de vulcanul Rainier, Tokyo din apropierea Muntelui Fuji şi Mexico City de lângă Popocatépetl.
